Deci în realitate...

Toată lumea vorbeşte de realitate, de lucruri reale, dar care e realitatea? V-aş ruga, dacă se poate să mi-o arătaţi şi mie. N-am nevoie de poveşti că realitatea e un lucru concret sau lumea existentă în afara conştiinţei umane, nu, nu vreau aşa, vreau să mi se spună exact în ce constă. Mda.. după cum mă aşteptam fiecare are o altă idee despre realitate, fiecare vede altceva, pentru fiecare realitatea e alta. Deci, care e realitatea? Păi dacă fiecare are propria lui realitate asta însemnă că există mai mult realităţi. Şi cu toate astea cu toţii vorbim de una singură. Cred că realitatea asta la care ne referim cu toţii, asta singură este creată de noi, adică nu e reală. Ea e formată din elementele comune ale realităţilor individuale. Deci practic e o realitate creată şi din moment ce noi toţi creăm realitatea, mai e ea reală? Hm...Şi pe lângă toate astea realitatea este tot ce vedem noi sau ce ne place să vedem, deci iarăşi nu e tocmai reală. Adică vedem doar ce ne place nouă, chiar dacă uneori lucrurile stau tocmai invers. Şi mai este şi unghiul din care privim lucrurile. Acesta poate schimba realitatea. Aceleaşi chestii pot fi abordate din mai multe perspective şi poate mai multe sunt corecte, deci unde e realitatea? Sau care e realitatea? Apare iarăşi o realitate multiplă.
Realitatea e bolnavă. Acum m-am convins. E schizofrenică. Şi cel mai grav e că nici ea nu ştie care e cea adevărată. Cred. Sau dacă ştie nu vrea să ne spună şi nouă. Dacă stau să mă gândesc realitatea e ca un copil se joacă cu noi fără să-i pese de consecinţe. Ne pune ghicitori întortocheate pe care trebuie să le descifrăm, crede că totul este un joc şi ne obligă să facem diverse alegeri, de parcă viaţa noastră ar fi un joc de noroc. Cel mai amuzant mi se pare faptul că toţi sunt de părere că trebuie să te maturizezi ca să poţi înfrunta realitatea, când realitatea e doar un copil căruia trebuie să-i vorbeşti frumos, să-i oferi siguranţă, să-i arăţi că ai încredere în el, trebuie să-i câştigi respectul.