Arta mersului pe cărbuni aprinşi

Cum este posibil mersul cu picioarele goale pe o suprafaţă incandescentă? Este necesară o anumită stare mentală, pozitivă, pentru a realiza o asemenea performanţă, sau pur şi simplu această practică este mult mai puţin periculoasă decât pare? Există două seturi de explicaţii. Din punct de vedere ştiinţific, cercetătorii îl justifică printr-o conductivitate foarte redusă între cărbunii încinşi şi tălpile picioarelor. În plus, atâta vreme cât timpul alocat parcurgerii “covorului” de tăciuni este scurt, iar mergătorii prin foc se află în permanentă mişcare, rămâne puţin loc pentru rănire, de vreme ce o cantitate foarte mică de căldură este transmisă picioarelor.
Conform explicaţiei de ordin paranormal, pe de altă parte, cei care practică mersul prin foc intră într-un soi de transă ce formează un câmp energetic de forţă în jurul trupului, care previne arderea pielii. Cei care cred în natura paranormală a fenomenului sunt de părere că în această stare de semi-inconştienţă, nu contează cât de lung este patul de tăciuni, pentru ca o persoană să-l poată parcurge în deplină siguranţă. Ca exemplu este situaţia celor 100 metri parcurşi de Scot Bell şi rapoartele privind staţionări pentru mai mult timp ale unor oameni pe suprafeţe de cărbuni încinşi.
Ştiinţa şi paranormalul nu au ajuns încă la un acord. Fiecare dintre cele două explicaţii poate fi demonstrată ca fiind cea adevărată. Dar ca de fiecare dată adevărul se află undeva la mijloc, iar până la cunoaşterea lui exactă mersul pe cărbuni aprinşi rămâne o enigmă.