Despre mine

Ploiesti, Romania
Hmm....ciudat. Mereu mi s-a părut destul de complicat să vorbesc despre mine, să mă descriu. Nu ştiu de ce , poate pentru că nu ştiu de unde să încep, cu ce să încep şi nici ce vor ceilalţi să afle mai exact despre mine sau doar pentru că nici eu nu ştiu exact cum sunt şi ce aş putea spune totuşi despre mine. Dar o sa încerc să-mi fac o scurtă descriere. Nu vreau să folosesc clişee de genul: sociabilă, dinamică, spirit de echipă, bla bla bla...O să vă spun că îmi place să fiu înconjurată de lume, îmi place să se ţină cont de părerea mea, ma atrag misterele şi chestiile dubioase, nu-mi place ploaia, urasc frigul, prefer vara, am o manie pentru cercei, vorbesc destul de mult uneori, iar alteori mai deloc, sunt foarte curioasă, ador marea, îmi place să fiu remarcată, sunt destul de calmă şi pot să am multă răbdare ... ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici momentan. Părţi din mine se vor vedea prin cuvinte.

duminică, 6 septembrie 2009

Fericire

Fericirea este...dar cine poate definii cu exactitate fericirea, noţiunea asta complexă şi abstractă şi atât de râvnită de toţi? Da, toţi îşi doresc fericirea, dar nimeni nu ştie ce reprezintă. Fiecare are câte o definiţie, o idee de fapt, despre fericire. Unii spun că fericirea constă în bani, alţii în iubire, în noroc, am mai auzit spunându-se că fericirea reprezintă dreptatea sau pacea, sunt atâtea idei...şi totuşi ce este fericirea? Am consultat şi DEX-ul: FERICÍRE, fericiri, s.f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. O definiţie atât de scurtă pentru ceva atât de mare. Ciudat. Nu m-a mulţumit nici explicaţia din DEX aşa că m-am hotărât să întreb mai multe peroane ce cred ele despre fericire, nu neapărat ce este, că aş fi ajuns de unde am plecat la bani, iubire sau mai ştiu eu ce ideei le-ar fi trecut prin minte. Ce am aflat? Pai mulţi, cei mai mulţi aş putea spune, cred că fericirea se găseşte undeva la sfârşit, n-am înţeles de ce sau prin ce, chiar nu ştiu cum ai putea fi fericit la o vârstă respectabilă la care numărul anilor îşi spune cuvântul, atunci când te decolorezi şi viaţa se scurge prin pielea ta ridată care atârnă. Nu pot să văd fericirea într-un om care îşi pune seara dinţii falşi într-un pahar şi care nu mai are în ochi sclipiri pline de viaţă, ci din potrivă vezi în ochii lui doar regrete că anii care au trecut şi-au lăsat urma în sufletul său şi i-au şters trupul. Cum ar putea să fie fericit un astfel de om? Să fie fericit doar că a făcut ceva cu viaţa lui? Nu cred. Numai simplul fapt că verbele sunt la trecut "a făcut" oferă o imagine tenebră. Nu prea înţeleg cum găsesc unii fericirea la final, dar poate ei văd mai departe decât mine. În fine, alţii mi-au spus că fericirea nu există, că e doar o iluzie. Au fost unii care mi-au zie că fericirea este drumul pe care mergem cu toţii, dar puţini ne dăm seama de acest lucru. Mi s-a mai spus şi că fericirea constă în micile bucurii ale vieţii, ca de exemplu atunci când te trezeşti în dimineaţa de Crăciun şi găseşti sub brad un pacheţel pe care scrie numele tău, sau când buzele personei dragi îţi şoptesc pentru prima dată "te iubesc!".
Cu toate că fiecare are un punct de vedere despre fericire, nimeni nu ştie ce este cu adevărat. Mi se pare foarte interesant că oamenii reuşesc să-şi exprime opiniile despre lucruri pe care nu le cunosc. Practic să vorbească făra să stie despre ce.
Fericirea rămâne o enigmă Cu toate definiţiile pe care încercăm să i le dăm nu reuşim să surprindem esenţialul ei. Eu cred că fericirea este armonia dintre om şi viaţa pe care o are. Tu ce crezi?

Un comentariu:

  1. eu cred ca progresam si uitam sa fim feiriciti
    a, da, si intotdeauna o sa gasesti fericire intr-o sticla de vin!

    RăspundețiȘtergere