Rugăminte

Dragii mei, v-aş ruga mult de tot să nu mai ucideţi pinguinii. Sunt nişte fiinţe prea simpatice ca să merite o asemenea soartă. Ei ne distrează, ne amuză şi ne respectă prin ţinuta lor,fiind singurele animale îmbrăcate în smoching. Ar trebui să luăm şi noi exemplul lor şi să îi respectăm, măcar atât. Nu ne fac rău de ce le-am face noi lor? Nu e corect faţă de ei. De ce ucideţi pinguinii? Mersul lor a devenit celebru şi, mai nou, au şi un dans al lor, dansul pinguinului. Sunt plini de haz, sunt nişte fiinţe fascinante şi pline de viaţă. Au un şarm aparte. Încetaţi să-i mai distrugeţi. De fiecare dată când aruncăţi gunoaie în locuri necorespunzătoare omorâţi un pinguin, iar ei nu merită asta. Încercaţi să aruncaţi gunoaiele acolo unde trebuie pentru asta s-au făcut coşurile de gunoi. Fiecare gunoi contribuie la poloarea mediului ceea ce duce la deteriorarea stratului de ozon care determină încălzirea globală, iar de aici topirea gheţarilor şi implicit moartea pinguinilor. Pinguinii nu merită o asemenea soartă, de ce nu vă gândiţi şi la ei? De ce să moară din cauza noastră? Ne-au greşit nouă cu ceva? De ce să le distrugem mediul? E simplu să pui resturile acolo unde trebuie şi să salvezi viaţa fiinţelor acestea inocente. De ce să îi sabotăm şi să îi facem să sufere? Nu e corect. Haideţi să nu le îngreunăm existenţa. Lăsaţi pinguinii să trăiască!

Eu...Tu

Eu sunt petala unei flori pe care-ai rupt-o s-o omori
Sunt minutul petrecut cu iubire-n aşternut
Eu sunt castelul de nisip, ce tu copil fiind l-ai constriut.

Sunt sunetul unei poveşti pentru urchile-ţi colpilăreşti
Eu sunt un strop de ploaie ce se prelinge pe buzele tale
Sunt doar o pată de culoare aruncată spre soare.

Iar tu eşti tot ce eu cunosc, îţi ştiu parfumul pe de rost
Eşti ochişorii mei frumoşi ce mă privesc curioşi
Şi-o lume întreagă de-aş avea aş da-o pe iubirea ta.

Dating Humor:
How To Be The Perfect Girlfriend

Dating Humor:
How To Be The Perfect Boyfriend

Numere

Am uneori impresia că întreaga noastră existenţă se învârte în jurul unor numere. Ne naştem pe o dată anume, la o anumită oră, suntem al x-ilea copil născut în ziua respectivă, avem x kg, înălţimea x, etc. Însă numerele nu se opresc aici, te loveşti de ele pretutindeni: am x prieteni, are x ani, stau la nr. x, răspund la nr. de telefon x, câştig x, am x fraţi, şi exemplele pot continua la nesfârşit. E ca şi cum cineva ne aşează într-o anumită ordine în funcţie de numerele astea pe care le primim încă de la naştere. E frustrant să ştii că depinzi de nişte cifre, că în funcţie de cifrele astea eşti aşezat într-o anumită categorie şi ai un anumit loc. E ca şi cum Universul s-ar juca, ar trage la sorţi: " Şi numerele câştigătoare sunt: ...". Depindem pur şi simplu de un număr, care sperăm noi să fie câştigător. Devenim numere. Suntem ca bilele din interiorul unui bol care aşteaptă să fie extrase. Dar care e miza? Ce câştigăm? Ieşim din cutiuţă şi... Şi ce? Ce urmează apoi? Se folosesc alţii de noi, câştigă cei care au pariat pe numerele noastre sau cum?
Ineresant cum nişte numere ajung să ne coordoneze existenţa. E ca şi cum atunci când venim pe lume stă cineva la intrare şi ne dă un număr fără de care nu am putea intra. Ca la cinema ţi se dă un bilet pe care îl prezinţi la intare, te aşezi pe locul corespunzător numărului de pe bilet şi aştepţi să înceapă filmul. Aşa şi în viaţă ni se dă numărul, apoi aşteptăm să înceapă spectacolul, doar că aici noi facem spectacolul. Dar e atât de ciudat de parcă suntem la vreo preselecţie, ni se dă un număr şi suntem aşezaţi la coadă şi aşteptăm să ajungem în faţă. Dar când ştim că a venit rândul nostru? Rândul nostru la ce? Of... nu mai înţeleg nimic. Nu ne spune nimeni care sunt regulile. Să vină cineva să ne spună: "Uite, ia numărul ăsta şi ai mare grijă de el, când este strigat numărul care îţi corespunde trebuie să faci asta." Nu, ne lasă pe noi aşa de capul nostu într-o dezordine totală, să înţeleagă fiecare ce vrea. Suntem un haos, dar unul organizat.
Cifre, cifre şi iar cifre de la început şi până la sfârşit, până şi zilele le avem numărate. Numerele astea nu se mai opresc, de parcă viaţa noastră ar fi un şir de numere. Totul se numără. Numerele pun stăpânire pe noi, numărăm orice ca nişte dependenţi, dependenţi de numere.

Deci în realitate...

Toată lumea vorbeşte de realitate, de lucruri reale, dar care e realitatea? V-aş ruga, dacă se poate să mi-o arătaţi şi mie. N-am nevoie de poveşti că realitatea e un lucru concret sau lumea existentă în afara conştiinţei umane, nu, nu vreau aşa, vreau să mi se spună exact în ce constă. Mda.. după cum mă aşteptam fiecare are o altă idee despre realitate, fiecare vede altceva, pentru fiecare realitatea e alta. Deci, care e realitatea? Păi dacă fiecare are propria lui realitate asta însemnă că există mai mult realităţi. Şi cu toate astea cu toţii vorbim de una singură. Cred că realitatea asta la care ne referim cu toţii, asta singură este creată de noi, adică nu e reală. Ea e formată din elementele comune ale realităţilor individuale. Deci practic e o realitate creată şi din moment ce noi toţi creăm realitatea, mai e ea reală? Hm...Şi pe lângă toate astea realitatea este tot ce vedem noi sau ce ne place să vedem, deci iarăşi nu e tocmai reală. Adică vedem doar ce ne place nouă, chiar dacă uneori lucrurile stau tocmai invers. Şi mai este şi unghiul din care privim lucrurile. Acesta poate schimba realitatea. Aceleaşi chestii pot fi abordate din mai multe perspective şi poate mai multe sunt corecte, deci unde e realitatea? Sau care e realitatea? Apare iarăşi o realitate multiplă.
Realitatea e bolnavă. Acum m-am convins. E schizofrenică. Şi cel mai grav e că nici ea nu ştie care e cea adevărată. Cred. Sau dacă ştie nu vrea să ne spună şi nouă. Dacă stau să mă gândesc realitatea e ca un copil se joacă cu noi fără să-i pese de consecinţe. Ne pune ghicitori întortocheate pe care trebuie să le descifrăm, crede că totul este un joc şi ne obligă să facem diverse alegeri, de parcă viaţa noastră ar fi un joc de noroc. Cel mai amuzant mi se pare faptul că toţi sunt de părere că trebuie să te maturizezi ca să poţi înfrunta realitatea, când realitatea e doar un copil căruia trebuie să-i vorbeşti frumos, să-i oferi siguranţă, să-i arăţi că ai încredere în el, trebuie să-i câştigi respectul.

Licitaţii

Mi se pare incredibil cum societatea din ziua de astăzi este capabilă să scoată la licitaţie orice. Am ajuns să ne vindem practic celui care dă mai mult. Uităm pur şi simplu de principii, de valori, de orice şi totul pentru bani. După cum bine ştiţi au fost cazuri în care anumite persoane şi-au scos la licitaţie virginitatea. E înfricoşător! Cum e posibil să dăm lucruri valoroase pe bani? A, da, majoritatea crede că un lucru valoros se cântăreşte doar în bani. Dar există lucruri mai importante decât banii, chiar nu vedeţi? Deschideţi ochii! Priviţi în jurul vostru, nu înţelegeţi că lucrurile cele mai valoroase nu costă nimic? Sau mai bine închideţi ochii şi priviţi acum. Ce veţi vedea aici e mult mai important. Cu sigurnţă vreţi dragoste, familie, sănătate, bucurie, fidelitate, prieteni, înţelepciune şi nici unul dintre lucrurile astea nu le poţi cumpăra. Sunt valori care nu se licitează, nu se dau celui care oferă mai mult. Priviţi, priviţi în sufletul vostru sunt alte lucruri mai importante decăt banii. De ce cred oamenii că nişte hârti colorate, un card de plastic sau nişte monede făcute dintr-un metal de mâna a şaptea au valoare?

Vocea cuvintelor

Te-ai gândit vreodată cum sună cuvintele pentru ceilalţi? Oare sună la fel ca şi pentru tine sau fiecare le aude şi le percepe altfel? Adică mă găndesc că fiecare asociază cuvintele cu anumite întâmplări şi atunci fiecare le aude altfel: pentru unii "plajă" e linişte, cu sunet de adiere şi cântec de pescăruşi, e miros sărat, cu nisip fin, dar pentru alţii "plajă" e agitaţie, nopţi nedormite, ţipete, cred că nu sună la fel pentru primii că şi pentru ceilalţi. Probabil sunetul se propagă mai intens în interiorul celor care asociază plaja cu agitaţia, altfel sunt loviţi de cuvântul acesta. Fiecare cuvânt ce se strecoară în interiorul nostru atinge o anumită coardă, iar vibraţia ce reiese în urma atingerii nu cred că este la fel pentru toţi. Se înţelege că nu doar cuvintele sunt de vină,ci şi cel care le percepe că doar în interiorul lui se petrec asocierile. Poate să găsescă vocea iritantă sau din contră, plăcută, poate să i se pare liniştitoare sau enervantă. Cred că asta depinde de numărul de vibraţii pe care este capabilă mintea să le perceapă. Şi până la urmă cuvintele au propria lor voce, nu contează din partea cui vin, dacă reuşesc să te atingă fie în mod agreabil, fie dezagreabil.În definitiv vocea lor are cel mai mare impact!

Citim :)

Cărți citite:

1.Cel mai iubit dintre pământeni- Marin Preda
2.Mizerabilii-Victor Hugo
3.Dracula-Bram Stoker
4.David Copperfield- Charles Dickens
5.Un veac de singurătate - Gabriel García Márquez
6.Anna Karenina- Lev Tolstoi
7.Contele de Monte Cristo- Al. Dumas
8.Cei trei muşchetari-Al.Dumas
9.Marile speranţe - Charles Dickens
10.De veghe în lanul de secară- J.D.Salinger
11.La răscruce de vânturi- Emily Bronte
12.Mandrie şi prejudecată- Jane Austin
13.Enigma Otiliei- George Calinescu
14.Decameronul-Giovanni Boccaccio
15.Alchimistul-Paulo Coelho
16.Zahir-Paulo Coelho
17.Veronika se hotărăşte să moară- Paulo Coelho
18.Idiotul- Fiodor Dostoievski
19.Portretul lui Dorina Gray- Oscar Wilde
20.Ion-Liviu Rebreanu
21.Maitreyi- Mircea Eliade
22.Rosu si negrue- Stendhal
23.Doamna Bovary- Gustave Flaubert
24.Avarul-Molière
25.Procesul- Franz Kafka
26.Prinţ şi cerşător- Mark Twain
27.Lună nouă - Stephenie Meyer
28.Eclipsa -Stephenie Meyer
29.Antigona - Sofocle
30.Divina Comedie- Dante Aligheri
31.Colţ alb- Jack London
32.Adela- Garabet Ibraileanu
33.Creanga de aur- Mihail Sadoveanu
34.Micul Prinţ- Antoine de Saint Exupery
35.Eugénie Grandet- Honore de Balzac
36.Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război- Camil Petrescu
37.Moromeţii- Marin Preda
38.Iliada - Homer
39.Odiseea - Homer
40.Eneida - Vergilius
41.Pădurea spânzuraţilor- Liviu Rebreanu
42.Ceanură pentru un surâs - Rodica Ojog-Braşoveanu
43.Gervaise- Emile Zola
44.Patul lui Procust- Camil Petrescu
45.O mie nouă sute optzeci şi patru- George Orwell
46.Război şi pace - Lev Tolstoi
47.Vraciul Profesorul Wilczur- Tadeusz Dolega-Mostowicz
48.Crimă şi pedeapsă - Fiodor Dostoevski
49.Fetele deștepte iau bărbați cu bani - Elizabeth Ford și dr. Daniela Drake
50.Jane Eyren - Charlotte Bronte
51.Parfum de femeie - Giovanni Aripino
52.Romeo și Julieta - William Shakespeare
53.Hamlet - William Shakespeare
54.Concert din muzică de Bach - Hortensia Papadat- Bengescu
55.Singur pe lume - Hector Malot
56.Departe de lumea dezlănţuită - Thomas Hardy
57.Cheful nu se organizeaza, vine de la sine - Mariana Gorczyca
58.Bâlciul deșertăciunilor - William Makepeace Thackeray
59.Profețiile maya pentru 2012 - Gerald Benedict
60.Labirintul lui Putin - Steve LeVine
61.Calomnii mitologice - Octavian Paler
62.Despre limită - Gabriel Liiceanu
63.Povestea târfelor mele triste - Gabriel Garcia Marquez
64.Străinul - Albert Camus
65.Mitul lui Sisif - Albert Camus
66.La Paradisul femeilor - Emile Zola
67.Geniul și zeița - Aldous Huxley
68.Geniul de a fi - Ana Blandiana
69.Belle de Jour – Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze
70.Pe culmile disperării- Emil Cioran
71.Despre dragoste și alți demoni - Gabriel Garcia Marquez
72.Unsprezece minute - Paulo Coelho
73.Mâncărică de vorbe condimentată cu gânduri - Ela Vasilescu
74.Numele trandafirului - Umberto Eco
75.Suntem mereu prea buni cu femeile - Raimond Queneau
76.În căutarea timpului pierdut - Marcel Proust
77.Ciuma - Albert Camus
78.Frații Karamazov - Dostoievski
79.Amintiri din casa morților - Dostoievski
80.Jucătorul - Dostoievski
81.Însemnări din subterană - Fiodor Dostoievski
82.Eternul soț - Fiodor Dostoievski
83.Demonii - Fiodor Dostoievski
84.Dragostea durează trei ani - Frederic Beigbeder
85.Interviu cu un vampir - Anne rice
86.Aventurile lui Sherlock Holmes - Sir Arthur Conan Doyle


Cărţi în curs de citire:

-


Cărți pe care vreau să le citesc:

ma numesc rosu - orhan pamuk
Alvin Toffler - Șocul viitorului
Soni- Andrei Ruse
Zori de zi - Stephenie Meyer
Quo vadis - Henryk Sienkiewicz
Cum să uiţi o femeie - Dan Lungu
Davolul şchiop - Lesage
O lume se destramă - Chinua Achebe
Jurnalul unei fete greu de mulţumit - Jeni Acterian

Întrebări

V-aţi întrebat vreodată ce e în spatele vostru? Adică atunci când te întorci cu spatele eşti sigur că ştii ce rămâne în spate? Dacă atunci când ne întoarcem în spatele nostru rămâne o gaură neagră? Poţi fi sigur că e ceva? Şi dacă da, cum? Cum poţi să demonstrezi că în spatele tău este ceva, cum poţi demonstra că acolo unde nu poţi vedea este totuşi ceva? Nu e nicio dovadă. E imposibil de demonstrat. Dacă te gândeşti că poţi privi în oglindă şi astfel să vezi ce este în spatele tău nu e bine, eu ma refer la locurile pe care ochii tăi nu le pot vedea. Doar mintea ta crede că există ceva acolo unde nu poate vedea, dar practic nu poţi fi sigur de asta. Ciudat, nu? Cum ar fi ca într-o zi când îţi întorci privirea în spate să realizezi că nu e nimic, doar negru? Poate întro zi tot sistemul ăsta se strică sau are întârziere şi tu vezi că totul era în imaginaţia ta, că totul e negru de fapt şi doar în mintea ta lucrurile prind forme şi culori, dor în mintea ta există nişte lucruri de fapt. Dar nu, astea sunt doar nişte idei nebune de-ale mele, nu are cum să se întâmple asta, nu?

Reţeta unei declaraţii de dragoste

Ai nevoie de: un respondent, sentimente de dragoste cam câte încap într-o inimă îndrăgostită, 2-3 lacrimi, 3 l de entuziasm, 2,5 kg de zâmbete, 2 linguri de răbdare, jumătate de pachet de cuvinte siropoase, un vârf de cuţit de sare, inspiraţie cât cuprinde şi 4 aluzii.


Se alege un castron în funcţie de marimea dragostei, se pune un sfert din pachetul de cuvinte siropoase şi cei 3 litrii de entuziasm se freacă bine pâne se obţine o spumă, se presar câteva zâmbete şi se adaugă cele două linguri de răbdare. După ce ai amestecat bine conţinutul adaugi sarea şi scoţi din inimă toate sentimentele de dragoste de care eşti capabil, pui inspiraţie cât cuprinde amesteci bine şi presari iarăşi zâmbete până le epuizezi, amesteci bine cu o lingura în tot acest timp. Adaugi restul de cuvinte siropoase şi lacrimile şi laşi totul să crească până ajunge la nivelul castronului. Între timp pui la fiert respondentul cu aluziile. După ce respondentul a fiert îi torni compoziţia. Se serveşte cu priviri duioase şi săruturi pasionale. Savurare plăcută!

La dans cu un şerveţel

Obosit după o săptămână încărcată, decizi că a venit timpul să te relaxezi şi să te destinzi într-un club. Aşa că îţi anunţi prietenii şi porniţi împreună spre destinaţia hotărâtă. Ajunşi aici distracţia e în toi, atmosfera vă încântă şi începeţi să comandaţi ceva aşa ca pentru început. Zâmbete, veselie, dans şi voie bună peste tot în jur. Paharele se umplu şi se golesc încontinuu. La un moment dat, când ai pierdut numărul paharelor consumate şi asta explică de ce starea ta de euforie s-a amplificat, vrei să dansezi mai mult ca niciodată, simţi că pluteşti şi ai o libertate nebună în ceea ce priveşte mişcarea. Te învârteşti, dansezi cu oricine. Deodată, lângă paharul tău, de un alb imaculat zăreşti un şerveţel. Îl cuprinzi în mână şi-ţi dai seama cât de firav este, îl ridici, şi simţi cât de uşor este şi cum pluteşte ca şi tine. Observi că şi el se învârte, dansează ajutat de aer. Atunci prinzi ritmul lui şi începeţi împreună să dansaţi. Doar tu şi un şerveţel, nimeni altcineva nu ar fi putut să înţeleagă starea ta inexplicabilă de euforie totală, doar şerveţelul pare să fie în acord cu sentimentele tale. Aceeaşi uşurinţă, aceeaşi lejeritate în mişcări, aceeaşi sclipire, a ta în ochi, a lui în albul acela impecabil. Sunteţi doi dar vă mişcaţi ca şi cum sunteţi unul, şerveţelul ăsta uitat pe masă pare să fie o prelungire de-a fiinţei tale, are acelaşi ritm şi vă completaţi atât de bine. E incredibil! Te simţi atât de bine şi totul datorită unui simplu şerveţel. Lui nu-i trebuie invitaţie, nu are nevoie de cuvinte drăguţe, şi în mod sigur va merge cu tine acasa. Da, o noapte reuşită!

Injurii

Fie că eşti în trafic, fie că te aflii într-o instituţie, la şcoală, sau chiar şi în mass-media este puţin probabil să nu auzim cuvinte vulgare. Insultele par a fi singurele cuvinte magice care reuşesc să exprime inexprimabilul. Omul simte nevoia de a înjura şi cel mai probabil nu va înceta niciodată să o facă. Injuriile îi ajută să de elibereze, să scape de stres. E sănătos într-un fel să ţipi, să înjuri fiindcă astfel reuşeşti să dai drumul presiunii care te apasă. Acum e la modă să înjuri, devi mai interesant dacă înjuri într-un anumit fel, copiilor li se pare că sunt mai maturi dacă folosesc cuvinte vulgare, iar dacă vorbele triviale sunt adresate în direct audienţa creşte instantaneu.
Nu-mi dau seama dacă oamenilor le place să spună cuvinte "murdare" sau să le audă, adică mă gândesc că ar putea la fel de bine să le spună în mintea lor, fără să le facă cunoscute celor din jur, dar aşa când spun cu voce tare mă gândesc că poate le place cum sună, le place să le audă.
Cert este faptul că vulgaritatea a devenit o artă. Pe web există multe dicţionare interlingvistice de înjuraturi. Cel mai bogat astfel de dicţionar cuprinde 2740 de expresii licenţioase în 162 de limbi. O operă "titanică".

Codul bunelor maniere

V-aţi gândit vreodată cine inventează regulile de bună purtare? De unde a plecat codul bunelor maniere şi de ce trebuie păstrată o aşa-zisă etichetă în societate? Cei care stabilesc, preiau şi transmit mai departe aceste norme sunt licenţiaţi ai vreunei şcoli înalte de bune maniere? Trebuie aceşti oameni să promoveze vreun test al Înaltei Societăţi, înainte să îşi disemineze legile?
Cred că bunele maniere au rădăcini în acea armonie dintre comportament şi etică, dintre frumuseţea caracterului uman şi moralitatea sa.
Codul manierelor elegante este alcatuit din legi, convenţii de fapt, care au drept punct comun: a nu-l deranja pe semenul tău, ci, dimpotrivă, a-l face să se simtă bine în preajma ta. "Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt", cum scria şi filosoful John Stuart Mill.
Din păcate, foarte puţini sunt cei care mai au astăzi bune maniere. Nimănui nu îi mai pasă de cei din jurul său şi astfel apare o lipsă totală de respect faţă de întreaga societate. Pentru cei care încă mai prezintă urme de bune maniere se aplică regula : "îl tăiem şi-l dăm afară", cu alte cuvinte sunt priviţi ca fiind nişte ciudaţi şi sunt excluşi. Oamenii se reîntorc la stadiul primordial, redevin necivilizaţi. E groznic să te uiţi în jur şi să vezi cruntă nesimţire, bine că la noi în România ştim doar din filme de bune maniere, şi chiar şi acolo comportamentul civilizat a început să dispară. Nu înţeleg cum oamenii nu pot să realizeze că dacă ar respecta câteva chestii simple am fi cu toţii mult mai fericiţi. De exemplu dacă am îndepărta cu toţii mirosul de transpiraţie nimeni nu ar trebui să se mai simtă jenat pentru că miroase, sau inconfortabil datorită mirosului neplăcut. Nu e greu dar se pare că unii nu înţeleg!

Arta mersului pe cărbuni aprinşi

Cum este posibil mersul cu picioarele goale pe o suprafaţă incandescentă? Este necesară o anumită stare mentală, pozitivă, pentru a realiza o asemenea performanţă, sau pur şi simplu această practică este mult mai puţin periculoasă decât pare? Există două seturi de explicaţii. Din punct de vedere ştiinţific, cercetătorii îl justifică printr-o conductivitate foarte redusă între cărbunii încinşi şi tălpile picioarelor. În plus, atâta vreme cât timpul alocat parcurgerii “covorului” de tăciuni este scurt, iar mergătorii prin foc se află în permanentă mişcare, rămâne puţin loc pentru rănire, de vreme ce o cantitate foarte mică de căldură este transmisă picioarelor.
Conform explicaţiei de ordin paranormal, pe de altă parte, cei care practică mersul prin foc intră într-un soi de transă ce formează un câmp energetic de forţă în jurul trupului, care previne arderea pielii. Cei care cred în natura paranormală a fenomenului sunt de părere că în această stare de semi-inconştienţă, nu contează cât de lung este patul de tăciuni, pentru ca o persoană să-l poată parcurge în deplină siguranţă. Ca exemplu este situaţia celor 100 metri parcurşi de Scot Bell şi rapoartele privind staţionări pentru mai mult timp ale unor oameni pe suprafeţe de cărbuni încinşi.
Ştiinţa şi paranormalul nu au ajuns încă la un acord. Fiecare dintre cele două explicaţii poate fi demonstrată ca fiind cea adevărată. Dar ca de fiecare dată adevărul se află undeva la mijloc, iar până la cunoaşterea lui exactă mersul pe cărbuni aprinşi rămâne o enigmă.

O lume de deprimaţi

În ultimii ani am putut observa cu toţii apariţia unu nou stil: stilul emo. Mai în glumă, mai în serios acest stil s-a extins şi tot mai multe persoane au ajuns depresive. Oamenii au uitat de micile bucurii ale vieţii, ei nu mai văd decât partea urâtă a lucrurilor, ajung să uite să zâmbească, nu mai văd culori, doar negru. Prea trişti să le mai pese de ceva încep să se întrebe ce rost are viaţa lor sau dacă există cineva care ţine la ei. Nu pot vedea decât ură, invidie, durere, nepăsare, laşitate, orgoliu, furie, violenţă, nedreptate, mizerie, răutate. Li se pare că nu mai e nimic altceva şi că lumea asta nu merită, viaţa nu merită şi atunci decid să se oprească, să-şi taie singuri firul vieţii.
Depresia provoacă în fiecare an circa 800.000 de sinucideri, mai ales la naţiunile Europei orientale, şi în principal în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani.
Terifiant, nu? Trebuie să ne amintim să visăm din nou, să zâmbim, să sperăm, să privim şi să mergem. Oricât de greu ar fi trebuie să continuăm să înaintăm, chiar dacă nu ne mai simţim picioarele trebuie să mergem mai departe.

Secretul frumuseţii

Am citit de curând un articol foarte interesant despre frumuseţe şi secretele ei. Spre deosebire de alte articole în care te sfătuiau să foloseşti diverse cosmetice, să ţi cure de slăbire şi să te îmbraci într-un anumit mod, în acest articol nu trebuia decât să ai grijă la prietenii tăi. Cercetătorii spuneau că pentru a ieşi în faţă prin aspectul tău este suficient să te înconjori de prienteni mai puţini atractivi. "Se creează tendinţa unui contrast atunci când stai alături de cineva de acelaşi sex. Dacă prietena ta nu este atractivă, atenţia va fi concentrată asupra ta", declara Anthony Little din cadrul Universităţii Stirling.
Aşa că luaţi-vă prientenele mai puţin drăguţe la agăţat, iar pe cele mai simpatice lasaţi-le acasă!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă dacă e soare sau vânt,
Nu-mi pasă dacă e bine sau rău,
Nu-mi pasă dacă rămân sau plec,
Nu-mi pasă dacă e zi sau noapte,
Nu-mi pasă dacă râd sau plâng,
Dacă nu eşti tu nu-mi pasă de nimic!

Algoritm

Fiecare aplică un algoritm vieţii sale fie în mod conştient, fie fără să-şi dea seama. Prin intermediul algoritmului încearcă să elaboreze metode eficiente pentru găsirea soluţiilor problemelor. Am putea spune că viaţa este matematică. La fiecare pas apar probleme pe care trebuie să le rezolvăm într-un fel sau altul. Poate că "Fericirea" este rezultatul la crea trebuie să ajungem, începem astfel să adunăm bucurii, prieteni, zâmbete, să scădem totodată tristeţi, duşmani, lacrimi, începem să ne înmulţim, să ne împărţim în grupuri şi la toate astea aplicăm un algoritm. Algoritmul este practic regula pe baza căreia toate celelalte "calcule" se aplică.
Dar viaţa este mult mai complexă ca să poate fi doar matematică, ea nu este deloc fixă şi în niciun caz nu avem o formulă pe care să o aplicăm. Viaţa intră în toate domeniile şi formează ea însăşi un alt domeniul. Dar n-o să încep să dezbat subiectul viaţă o să zic doar că viaţa este cel mai complex şi imposibil de definit ceva.

Wedding dance

Copilaşi drăgălaşi

Update de România

Ce atâta puma? Că noi suntem în România şi nu prea avem pume, în schimb noi avem vaci, deci Vaca e noua Puma! Fi român, poartă Vaca!

O lume minunată

Când mă gândesc la teatru mă gândesc la o altă lume, la o lume magică în care toate prind viaţă fie că sunt personaje mistice, fie că sunt obiecte. Este extraordinar cum persoanele din spatele unor costume reuşesc să reînvie alte persone, obiecte, uneori alte epoci. Oamenii ăştia se transformă practic. E ca pe tărâmul fermecat, unde personajele deţin obiecte miraculoase care îi ajută să capete forţe fantastice şi iasă cu bine din orice situaţie. Actorii deţin costumele care par să aibă puteri nemaivăzute ce îi duc într-o altă lume. De fapt actorii deţin aceste puteri, nu costumele, ele se amplifică doar prin costume. Da, actorii sunt nişte peroane incredibile. Au atâta putere încât dau viaţă altor lumi şi asta nu e tot, ne şi conduc şi ne prezintă această această lume. Ei reuşesc să spargă orice barieră, pătrund pâna în adâncul sufletului tău şi îţi transmit stările lor. Sunt extraordinari. Pur şi simplu te urcă pe scenă lângă ei şi te ţin de mână, atât de puternică e legătura care se crează între spectator şi actor. Evident intensitatea conexiunii depinde de actor.
Când stai de vorbă cu un actor este imposibil să nu remarci sclipirile din ochii lui, şi intensitatea cuvintelor. Reuşesc să spună atât de multe, în atât de puţine cuvinte. Modul lor de a se exprima te uimeşte, au atâta expresivitate, încât este de ajuns un singur cuvânt şi înţelegi tot ce vor să spună. Sunt plini de naturaleţe şi cred cu tărie în ei. Cred că în asta constă puterea lor, cred în ei şi în forţele lor.
Lumea teatrului e fantastică, prin ea şi prin actorii ei. E cu adevărat o altă lume, o lume minunată!

Dedublarea astrală

Cred că mai toată lumea cunoaşte fenomenul sau a auzit vorbindu-se despre el. Dedublarea astrală se spune că are loc în mod inconştient, în timpul somnului, când sufletul se desprinde de corupul fizic. În timpul viselor fiecare dintre noi experimentează dedublarea astrală spontană. Totuşi există şi posibilitatea unei dedublări în mod conştient prin inducerea acestei stări. Dedublarea conştientă este o calitate latentă în fiecare om.
Atunci când spiritul se desprinde de trup între cele două se menţine totuşi o legătură energetică şi informaţională.
Este uimitor câte lucruri poţi face cu ajutorul minţii, vorba aia It's all in your mind!
Când spiritul părăseşte trupul, asupra ta se instalează liniştea şi pacea interioară şi te simţi foarte calm. Şi cel mai ciudat lucruri poţi să te vezi tu pe tine. Au fost persoane oarbe care au experimentat decorporalizarea şi când au revenit în trupul lor fizic au descris perfect modul în care erau aşezate lucrurile şi culorile acestora. E cam ciudat să ai ochii închişi, dar să vezi. Te panichezi foarte tare când simţi cum tu eşti în două locuri. Cu toate astea corpul tău are şi el dreptate şi îşi ia marje de apărare, astfel atunci când este extenuat fizic, iar psihicul tău este destul de puternic, spiritul se sustrage lăsând corpul fizic să îşi continue activitatea doar cu funcţiile stict necesare. Întoarcerea spiritului în corp este mai greu de realizat, aici mintea trebuie să aibă un control extraordinar. După experienţa dedublării te simţi ameţit, te doare capul şi-ţi tremură tot corpul. Sigur aceste simptome diferă la fiecare individ. Dacă vreţi să încercaţi acest fenomen vă sfătuiesc să nu fiţi singuri, să aveţi pe cineva care să vă aducă înapoi, în cazul în care aţi ieşit din corp, să nu cumva să rămâneţi într-o realitate diferită.
Dacă ai putea să cunoşti capacităţile psihicului şi să le controlezi cred că ai putea face o mulţime de lucruri mai puţin obişnuite şi cu toate astea tot ai fi destul de speriat că nu înţelegi cum le faci.

Fără cuvinte

A venit, a venit ... Toamna :(

Cri cri cri Toamnă gri eu nu vroiam ca să vii
Pleacă! Du-te înapoi! Să nu te văd pe la noi
Eşti urâtă, friguroasă şi mă faci să stau în casă.

Asta simt când vine toamna. Pur ţi simplu nu-mi place. Să se ducă cu vremea ei schimbătoare cu tot. Să mă lase în pace. E o urâtă şi o rea şi tind să cred că ea ştie asta. Auzi! să te oblige ea să te îmbraci cu haine grose! Păi e frumos? Cum vine asta? Vine aşa dintr-o dată să te stropească cu picăturile ei reci, să te bată cu vântul ei şi să îţi murdărească pantofiorii cu praful ei amestecat cu apă. Asta nu mi se pare corect deloc. Te pune să te îmbraci cu geci,te face să renunţi la săndăluţe şi la papucei. Nu, e clar, nu o sufăr! Te face să stai în casă, că na, cui îi mai vine să iasă pe afară când e frig şi plouă? Urât, de-a dreptul urât! Vine ea toamna şi-ţi ia toată veselia, te trimite la şcoală, iar tu nu poţi face nimic în privinţa asta. Eh... Toamnă, toamnă nesuferită îmi eşti! Cum vi tu aşa tip-til şi ne stropeşti cu noroi şi ne râzi în faţă că s-a terminat vacanţa noastă dragă! REAO! Râzi tu de noi cu glasul tău ascuţit de vrăjitoare malefică. Dar şi tu eşti supărată se vede în cenuşiul tău. Nici ţie nu ţi-e bine. Dar a râs şi de tine cineva, te-a pedepsit şi tu, ca să te răzbuni te descarci asupra noastră, tuni şi fulgeri, dar cu toate astea plângi cu ropote de ploaie. În definitiv eşti ca şi noi, supărată, tristă, plângi şi tu după vremurile trecute în care cine ştie ce prinţesă prea-frumoasă erai, şi ne transmiţi nouă starea ta melancolică. Nici eu nu ştiu dacă ar trebui să-ţi plâng de milă sau să fiu supărată pe tine. Eşti o ciudată acum tuni şi fulgeri, acum ne laşi să vedem soarele, eşti prea schimbătoare pentru gusturile mele, eşti vicleană şi nici tu nu şti ce vrei. Ce să mai zic? Lasă-mă în pace cu mofturile tale de anotimp răsfăţat şi infatuat! Du-te de unde ai venit!

Fericire

Fericirea este...dar cine poate definii cu exactitate fericirea, noţiunea asta complexă şi abstractă şi atât de râvnită de toţi? Da, toţi îşi doresc fericirea, dar nimeni nu ştie ce reprezintă. Fiecare are câte o definiţie, o idee de fapt, despre fericire. Unii spun că fericirea constă în bani, alţii în iubire, în noroc, am mai auzit spunându-se că fericirea reprezintă dreptatea sau pacea, sunt atâtea idei...şi totuşi ce este fericirea? Am consultat şi DEX-ul: FERICÍRE, fericiri, s.f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. O definiţie atât de scurtă pentru ceva atât de mare. Ciudat. Nu m-a mulţumit nici explicaţia din DEX aşa că m-am hotărât să întreb mai multe peroane ce cred ele despre fericire, nu neapărat ce este, că aş fi ajuns de unde am plecat la bani, iubire sau mai ştiu eu ce ideei le-ar fi trecut prin minte. Ce am aflat? Pai mulţi, cei mai mulţi aş putea spune, cred că fericirea se găseşte undeva la sfârşit, n-am înţeles de ce sau prin ce, chiar nu ştiu cum ai putea fi fericit la o vârstă respectabilă la care numărul anilor îşi spune cuvântul, atunci când te decolorezi şi viaţa se scurge prin pielea ta ridată care atârnă. Nu pot să văd fericirea într-un om care îşi pune seara dinţii falşi într-un pahar şi care nu mai are în ochi sclipiri pline de viaţă, ci din potrivă vezi în ochii lui doar regrete că anii care au trecut şi-au lăsat urma în sufletul său şi i-au şters trupul. Cum ar putea să fie fericit un astfel de om? Să fie fericit doar că a făcut ceva cu viaţa lui? Nu cred. Numai simplul fapt că verbele sunt la trecut "a făcut" oferă o imagine tenebră. Nu prea înţeleg cum găsesc unii fericirea la final, dar poate ei văd mai departe decât mine. În fine, alţii mi-au spus că fericirea nu există, că e doar o iluzie. Au fost unii care mi-au zie că fericirea este drumul pe care mergem cu toţii, dar puţini ne dăm seama de acest lucru. Mi s-a mai spus şi că fericirea constă în micile bucurii ale vieţii, ca de exemplu atunci când te trezeşti în dimineaţa de Crăciun şi găseşti sub brad un pacheţel pe care scrie numele tău, sau când buzele personei dragi îţi şoptesc pentru prima dată "te iubesc!".
Cu toate că fiecare are un punct de vedere despre fericire, nimeni nu ştie ce este cu adevărat. Mi se pare foarte interesant că oamenii reuşesc să-şi exprime opiniile despre lucruri pe care nu le cunosc. Practic să vorbească făra să stie despre ce.
Fericirea rămâne o enigmă Cu toate definiţiile pe care încercăm să i le dăm nu reuşim să surprindem esenţialul ei. Eu cred că fericirea este armonia dintre om şi viaţa pe care o are. Tu ce crezi?